Polițiștii din cadrul Secției nr.4 de poliție Ploiești au identificat ieri, 14 septembrie, un bărbat bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt. Acestia primisera, la data de 22 iunie o sesizare de la un bărbat din municipiul Ploiești cum că i-ar fi fost sustrasă bicicleta ce o avea parcată în fața unei unități comerciale din zona de sud a municipiului.
În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate polițiștii au identificat persoana banuită de săvârșirea faptei ca fiind un bărbat în vârstă de 27 de ani din comuna Bărcănești. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
foto ilustrativ