Polițiștii din cadrul Poliției orașului Urlați au fost sesizați recent de către un bărbat, din comuna Fântânele, cu privire la faptul că, mai multe persoane sustrag combustibil din utilajele folosite pentru reabilitarea DJ 102 K, care erau parcate la ieșire din comună și aparțineau unei societăți comerciale din comuna Mănești.
Potrivit Politiei Prahova, în baza sesizării, s-a constituit echipa operativă, iar în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit depistarea persoanelor bănuite, în timp ce se deplasau cu autoturismul, pe raza comunei Ceptura.
Polițiștii au stabilit identitatea persoanelor, ca fiind trei bărbați cu vârstele de 32, 51 și respectiv 67 de ani.
În urma controlului autoturismului, în portbagajul acestuia au fost descoperite 5 recipiente din plastic, a 20 de litri fiecare, cu produs lichid ( posibil combustibil).
Cei trei bărbați au fost conduși la sediul unității de poliție pentru audieri.
În baza probatoriului administrat, față de cei trei bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca mâine, 9 mai a.c., să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, pentru luarea unei alte măsuri preventive.
În cauză, polițiștii din cadrul Poliției orașului Urlați continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Foto ilustrativ