Programul de lucru al Poștei Române cu ocazia Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului

10 Aug 2017 13:23
Programul de lucru al Poștei Române cu ocazia Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului
Compania Națională Poșta Română informează că în ziua de marți, 15 august, Sarbătoarea Adormirea Maicii Domnului, toate oficiile poștale din mediul urban și rural vor fi închise.

Programul anunțat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este declarată zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Luni, 14 iaugust 2017, subunitățile poștale vor funcționa conform programului normal de lucru aferent zilei de luni.







COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677