Proiecte naționale de prevenire a consumului de droguri pentru preșcolari și școlari

26 Jan 2018 10:30
Proiecte naționale de prevenire a consumului de droguri pentru preșcolari și școlari
În urma aplicării Chestionarului de evaluare calitativă a activității de prevenire în școală în anul școlar 2016-2017, specialiștii Agenției Naționale Antidrog (ANA) au identificat două proiecte pentru preșcolaritatea și școlaritatea mică, ca exemple de bună practică:
1. Proiectul "Cum să creștem sănătoși", al cărui grup țintă îl reprezintă preșcolarii de grupă mare de grădiniță și școlarii din clasa pregătitoare din ciclul primar de învățământ.

2. "Programul de dezvoltare emoțională pentru copiii din clasele I și a II-a", al cărui grup țintă este reprezentat de Copiii din clasele I și a II-a.

Cele două proiecte au fost dezvoltate inițial de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu-Mare și demonstrează implicarea și profesionalismul specialiștilor responsabili. Acestea au fost introduse în oferta de proiecte ale ANA, completând astfel categoriile de vârstă cărora li se adresează proiectele naționale. Pentru o mai bună identificare, numele "Programului de dezvoltare emoțională pentru copiii din clasele I și a II-a" a fost schimbat cu Proiectul național "ABC-ul emoțiilor".

Obiectivele programului vizează formarea și consolidarea abilităților emoționale cu rol de factori de protecție în prevenirea consumului de droguri, punând accent pe conștientizarea de sine, abilitățile de comunicare asertivă, gestionarea emoțiilor negative, abilitatea de a face față presiunii grupului și de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă.

Proiectul se adresează copiilor din clasele I si a II-a și se centrează pe 5 teme principale:
1. Autocunoaștere /valorizare personală ("Cine sunt eu?");
2. Exersarea modalităților adecvate de gestionare a emoțiilor negative ("Gestionarea emoțiilor negative");
3. Abilități de comunicare asertivă și de a face față presiunii grupului ("Cum să spunem NU în situații dificile");
4. Adoptarea deciziilor corecte pentru o dezvoltare sănătoasă ("Alegeri responsabile");
5. Importanța relațiilor interpersonale ("Lumea mea").
Beneficiarii direcți estimați sunt 9400 de elevi din clasele I și a II-a și cel puțin 500 de cadre didactice din grădinițele și școlile gimnaziale formate, iar beneficiarii indirecți - 9400 de familii și comunitățile locale.

Proiectul național "Cum să creștem sănătoși" presupune formarea de deprinderi de viață sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preșcolară și școlară mică (clasa pregătitoare), punând accent pe importanța adoptării unui stil de viață sănătos (alimentație, igienă, mișcare), a comportamentelor sănătoase (fără fum de țigară, alcool și medicamente fără prescripție medicală) și a modalităților adecvate de rezolvare a conflictelor fără violență și de luare a deciziilor.

Proiectul are un număr de 7 activități care vizează adoptarea unui stil de viață sănătos ("Să facem cunoștință", "Cum să ne păstrăm sănătatea", "Alimente sănătoase"), consecințele pentru sănătate ale utilizării substanțelor periculoase ("Substanțe periculoase", "Să ne ferim de fumul de țigară", "Alcoolul și medicamentele") și dezvoltarea încrederii în sine și prevenirea comportamentelor de risc ("Rezolvarea conflictelor, fără violență").

Activitățile sunt concepute în concordanță cu nivelul de dezvoltare socio-emoțională al copiilor de vârstă preșcolară și școlară mică, astfel încât să fie atractive și ușor de înțeles. Copiii vor învăța prin joc și activități practice (desenat, decupat, scenete, etc.) care sunt comportamentele care îi ajută să se dezvolte sănătos și cum să se ferească de comportamentele periculoase.

Beneficiarii direcți estimați sunt 9400 de copii (preșcolari de grupă mare și școlari din clasa pregătitoare) și cel puțin 500 de cadre didactice din grădinițele și școlile gimnaziale formate, iar beneficiarii indirecți - 9400 de familii și comunitățile locale.

Cele două proiecte naționale se află în plină desfășurare, fiind implementate prin structurile teritoriale ale Agenției Naționale Antidrog " 47 de Centre de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, care derulează activități de promovare a acestora în grădinițele și școlile incluse în programe.

foto: http://www.ana.gov.ro

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677