În perioada următoare, autoritățile din Puchenii Mari vor face recepția Căminului Cultural Miroslăvești. Căminul a fost
reabilitat printr-un proiect pe fonduri europene, proiect cu o valoare de aproximativ 500.000 Euro.
Căminul cultural din Miroslăvești va avea o sală de spectacole, o sală de pictură, un spațiu modern dedicat bibliotecii comunale, instalație de proiecție și de sonorizare. Acesta este al doilea cămin cultural din comună reabilitat prin fonduri europene, primul fiind la Pietroșani.
Constantin Negoi, primarul comunei Puchenii Mari, a precizat că a fost scos la licitație proiectul de reabilitare și modernizare pentru Școala din Pietroșani. În scurt timp se va desemna câștigătorul și vor începe lucrările.
În luna mai se va face recepția și la programul derulat prin PNDL, de canalizare și apă, derulat în toată comuna, pe o distanță de 22 km de rețea. În luna iulie se va face și recepția la lucrările derulate la Școala Puchenii Mari. Aici s-au făcut lucrări de consolidare, modernizare dar și dotare. Valorea proiectului, pe fonduri europene, este de aproximativ patru milioane de lei.