A fost veselie mare, marți, în incinta Căminului Cultural din Satul Buda, comuna Râfov. Aici s-a desfășurat proiectul intitulat “Teatru la noi în sat“, inițiat de primarul Paul Costin Cazanciuc, alături de Primăria Comunei Râfov și cu sprijinul Consiliului Județean Prahova.
Copiii din învățământul primar au participat la spectacolul “Aventurile lui Cepelică” - adaptare liberă de Adrian Ancuța.
*Spectacolul, cu o pregnantă funcție interactivă, a făcut posibilă reconectarea copiilor la miracolul descoperirii poveștilor copilăriei și a consolidat o punte de trecere către lumea spectacolelor de calitate și a reprezentațiilor “ fața - către - față”*, au transmis organizatorii.