”Rambo revine”!/Măsurile dispuse de municipalitate după ce s-a semnalat prezența unui urs în Ploiești

22 Oct 2023 11:20
”Rambo revine”!/Măsurile dispuse de municipalitate după ce s-a semnalat prezența unui urs în Ploiești
Având în vedere mesajul RO Alert emis sâmbătă, 21 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, despre prezența unui urs pe strada Drumul Sării din localitatea noastră, primarul municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, s-a deplasat, de îndată, în zona indicată, împreună cu echipa de intervenție constituită în acest sens, pentru luarea măsurilor ce se impun în acest sens.

Astfel, primarul municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici a convocat un grup de lucru în vederea luării de urgenţă a măsurilor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, deplasându-se în zona indicată împreună cu reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova.

Pe parcursul intervenției, municipalitatea ploieşteană beneficiază de suportul direct al reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Poliţiei Locale Ploieşti, precum şi al reprezentanţilor Poliţiei Municipiului Ploieşti.

Totodată, la solicitarea primarului municipiului Ploieşti, la acțiune participă reprezentanții Parcului Memorial “Constantin Stere”, precum şi ai Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor din judeţul Prahova, care au venit, astfel, în sprijinul autorităților locale cu logistică de profil, necesară în prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun.

Autorităţile locale monitorizează în continuare această situaţie şi, în acest sens, roagă cetăţenii municipiului Ploiești să ţină cont de avertizările şi recomandările transmise în acest caz de către factorii implicaţi, singurul demers recomandat în situația în care sesizează un pericol fiind acela de a apela numărul de urgență 112.
sursa comunicat de presa
foto arhivă

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677