La acest moment, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești desfășoară o razie de amploare pe raza de competență a Secției nr.4 de Poliție Ploiești, unde, peste 65 de forțe acționează, vizate fiind zonele cu risc ridicat, inclusiv cartierele periferice și zonele comerciale aglomerate, pentru a preveni și combate infracțiunile cu violență, infracțiuni de tip furt, tâlhărie, trafic de droguri și alte fapte antisociale.
Se acționează intens, de asemenea, în zona unităților de învățământ, precum și în apropierea stațiilor mijloacelor de transport în comun.
Echipele mixte, formate din polițiști de la ordine publică, investigații criminale, rutieră, siguranță școlară dar și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova și ai Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești, efectuează controale asupra autovehiculelor și persoanelor suspecte, dar și verificări în baruri și alte localuri publice.
Scopurile activității sunt acelea de a preveni și combate fenomenele cu impact stradal, activitățile infracționale și contravenționale și depistarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale.
De asemenea, se acționează pentru prevenirea vânzării de băuturi alcoolice minorilor, dar și pentru depistarea și extragerea din trafic a conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Vom reveni cu rezultatele raziei.