Noaptea trecută, în intervalul orar 23.00-2.00, Poliția Municipiului Ploiești a organizat și executat o razie de amploare pe raza municipiului, unde peste 140 de polițiști au acționat în zona unităților de alimentație publică cu program pe timp de noapte, în zona parcurilor/gărilor/autogărilor dar și în zona întrărilor/ ieșirilor din municipiu, informează Poliția Prahova.
Conform unui comunicat de presă al instituției, scopul activității a constat în prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, respectarea normelor de conviețuire socială, a legislației în domeniul economic precum și în prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.
La activitate au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, din structurile de ordine publică, investigații criminale, investigare a criminalității economice, rutieră, acțiuni speciale dar și polițiști din cadrul serviciului arme, explozivi și substanțe periculoase.
În cadrul raziei au fost legitimate peste 800 de persoane, au fost controlate peste 500 de autovehicule și efectuate peste 80 de testări cu aparatul etilotest.
27 de societăți comerciale au fost verificate dar și 15 agenți de pază verificați.
Au fost aplicate 113 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 49.935 de lei.
4 permise de conducere au fost reținute dar și 9 certificate de înmatriculare retrase.
Totodată, au fost confiscată și suma de 1.029 de lei.
De asemenea a fost constatată și o infracțiune la regimul rutier.
Exemple:
1.În jurul orei 00.40, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au oprit pentru control, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Sibiu, care circula din direcția Bulevardului Republicii către comuna Blejoi.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta figura în bazele de date cu mențiunea Restricții-Reținut.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.
2. În cadrul controlului efectuat la o sală de jocuri, de pe strada General Vasile Milea, polițiștii au constatat faptul că nu respectau prevederile Legii nr.8/1996 privind drepturile de autor, astfel societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.
3. În urma verificărilor efectuate în cadrul altei săli de jocuri, de pe șoseaua Nordului, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională privind încălcările prevederilor Legii 333/2003, în valoare de 300 de lei, unui agent de pază din cadrul socetății, care a părăsit postul și nu avea asupra sa materialele din dotare.
4. Și în cadrul unei societăți comerciale din zona Bulevardului Republicii, polițiștii au constatat faptul că aceasta nu avea implementate măsurile prevăzute în analiza de risc la securitatea fizică, astfel a fost aplicată o sancțiune în valoare de 5.000 de lei, conform HG.301/2012.
Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile ’’Matei Basarab’’ Ploiești dar și de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova.