REDNIC: "SUNTEM UNIȚI, NIMIC NU NE DEZBINĂ!"

10 Feb 2015 12:19
REDNIC: "SUNTEM UNIȚI, NIMIC NU NE DEZBINĂ!"
"Situația actuală a Petrolului a dat ocazia unei anumite părți a presei să declanșeze o avalanșă de neadevăruri. Au fost nominalizați, pe nedrept, anumiți jucători din lot, fiind acuzați pentru fapte pe care nu le-au săvârșit. În realitate, decizia de a anula amicalul cu Terek Grozny mi-a aparținut în totalitate și mi-o asum. Băieții au fost afectați, așa cum era și normal, de veștile primite din țară în legătură cu situația clubului și am considerat că nu sunt pregătiți din punct de vedere psihic să susțină acel joc. Pe fondul nervozității și al oboselii accentuate, stări acumulate în cele două cantonamente din Antalya, nu am dorit să-i expun unor eventuale accidentări, gândindu-mă că situația ar putea degenera, așa cum se întâmplă destul de des la unele meciuri amicale disputate în această perioadă. În plus, nu am dorit sub nicio formă ca numele și imaginea Petrolului să aibă de suferit. Înainte să se informeze, anumitor ziariști le-a fost mult mai ușor să-i nominalizeze pe Geraldo, Teixeira și Pecanha ca fiind principalii vinovați pentru nedisputarea acestui joc, lucru total neadevărat, atâta vreme cât hotărârea a fost exclusiv a mea. Lucrurile n-au scăpat de sub control, așa cum greșit s-a scris. Tocmai de aceea, pentru a proteja întregul grup, am și decis ca antrenamentele din zilele trecute să fie închise presei. În cadrul echipei atmosfera este bună, în ciuda dezinformărilor de tot felul. Oricât ne-ar dori unii răul, le reamintesc că Petrolul este o familie, iar împreună cu suporterii noștri suntem și vom rămâne uniți, nimic nu ne dezbină!", a declarat tehnicianul Mircea Rednic pentru site-ul oficial al clubului.
foto: www.sportpictures.eu

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677