Restricții de viteză pentru trenuri, din cauza caniculei

20 Jun 2024 17:38
Restricții de viteză pentru trenuri, din cauza caniculei
CFR Călători informează că urmare a fenomenelor meteo extreme de caniculă și disconfort termic accentuat, care se înregistrează pe toate secțiile feroviare, compania CFR SA – managerul infrastructurii aplică restricții de viteză, ceea ce generează întârzieri în circulația trenurilor.

Această măsură aplicată de managerul infrastructurii este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar și este luată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România.

Reamintim că în zilele cu temperaturi exterioare caniculare (de multe ori chiar și de peste 50 - 55 de grade C la soare) care se înregistrează la nivelul șinei și cutiei materialului rulant, instalațiile de climatizare riscă să nu mai poată asigura răcirea şi să funcţioneze în regim de ventilație.

CFR Călători recomandă pasagerilor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale:
• să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj;
• să aibă medicația necesară afecțiunilor pe care le au, în caz de nevoie;
• să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de temperaturi ridicate și chiar caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale.

Mulțumim tuturor pentru înțelegere.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, oferte sau tarife, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, secțiunea Mers Tren Trafic Intern, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), la numerele de telefon de la gările CFR publicate pe site la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE sau să se adreseze personalului nostru din stații.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677