*Acțiune pentru reducerea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietoni*
În cursul zilei de ieri, în intervalul orar 10:00-13:00, polițiștii Serviciului Rutier au organizat și desfășurat o acțiune pe DN1 și DN1 B, pe raza localităților Bucov, Valea Călugărească, Albești Paleologu, Bărcănești, Românești dar și Puchenii Mari în scopul reducerii accidentelor rutiere în care sunt implicați pietoni.
În acest context au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, 30 dintre ele fiind aplicate pentru abaterile săvârșite de pietoni.
În cadrul acțiunii a fost reținut și un permis de conducere.
Au fost verificate peste 80 de autovehicule, efectuându-se peste 20 de testări cu aparatul etilotest.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale fiind de 14.935 de lei.
*Polițiștii recomandă pietonilor:*
Să se asigure temeinic înainte de a traversa strada!
Să se angajeze în traversarea străzii doar atunci când șoferii au oprit pentru a le acorda prioritate!
Să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament (preponderent în mediul rural), să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia!
Copiii nu trebuie lăsaţi să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele şi vitezele.
*Dincolo de aceste sancțiuni, mai importante sunt viața și sănătatea tuturor, asupra cărora trebuie să manifestăm o atenție sporită.*