Polițiștii Secției nr.1 de Poliție Ploiești au efectuat, de dimineață, 4 percheziții domiciliare, în municipiul Ploiești, la locuințele unor persoane bănuite de furt calificat. 3 mandate de aducere au fost puse în executare.
Potrivit Poliției Prahova, doi bărbați și o femeie au fost conduși la sediul unității de poliție, în vederea audierii.
În fapt, în noaptea de 1 aprilie a.c., persoane necunoscute au intrat în curtea unui imobil, aflat în construcție, situat în municipiul Ploiești, sustrăgând mai multe scule electrice dintr-o magazie.
În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate toate bunurile sustrase, astfel prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiul Ploiești în vederea documentarii întregii activități infracționale și completării materialului probator.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.