Șase persoane au fost implicate într-un scandal iscat în cursul nopții de 25 spre 26 august, pe o stradă din comună Ariceștii Rahtivani. Polițiștii au intrat pe fir iar din primele verificări a reieșit că între 4 tineri cu vârste cuprinse între 20 si 30 de ani și 2 bărbați cu vârstele de 49, respectiv 52 de ani ar fi izbucnit un conflict verbal pe motivul unei neînțelegeri mai vechi, ulterior acesta degenerând, persoanele în cauză agresându-se reciproc.
În urma altercație, niciunul dintre bărbați nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Persoanele vătămate și-au rezervat dreptul de a depune plângere penală în termenul legal.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea clarificării situației de fapt și luării măsurilor legale ce se impun.