O femeie din Valenii de Munte a cerut ajutorul politistilor dupa ce fostul concubin i-ar fi adresat injurii și amenințări.
“În baza sesizării polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că bărbatul în vârstă de 44 de ani, ar fi încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa, față de concubina acestuia, prin care îi este interzis să se apropie la o distanță mai mică de 50 de metri.
În fapt, bărbatul ar fi mers la domiciliul femeii și i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență”, a transmis Politia Prahova.
În baza probatoriului administrat față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind înlocuită măsura preventivă cu cea a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție și amenințare.