Scutul Padurii, controale in luna februarie in Prahova

19 Mar 2025 10:51
Scutul Padurii, controale in luna februarie in Prahova
Comunicat de presa Prefectura Prahova:
“Având în vedere faptul că la nivel județean se află în derulare acțiuni de prevenire și combatere a faptelor ilegale din domeniul forestier, organizate și desfășurate în baza Planului Comun la nivel național “Scutul Pădurii”, încheiat între Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apelor și Pădurilor și Ministerul Mediului, Instituția Prefectului Județul Prahova pune la dispoziția opiniei publice rezultatele transmise de către Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, în urma activităților organizate în luna februarie a anului curent.
Astfel, în februarie 2025, la nivelul județului Prahova, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a organizat un număr de 49 de acțiuni și controle în domeniul silvic, în fondul forestier, pe linia depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase, precum și pe linia transportului materialelor lemnoase.
În urma activităților organizate au fost verificate 74 de obiective și controlate 63 de vehicule, fiind aplicate 16 sancțiuni contravenționale conform Legii 171/2010, fiind dispusă confiscarea cantității de 92,95 mc material lemnos, în valoare totală de 58.700 lei.
De asemenea, au fost înregistrate 18 dosare penale privind infracțiuni la regimul silvic.
Menționăm faptul că Planul comun de acțiune „Scutul Pădurii" are la nivelul județului Prahova următoarele instituții semnatare: Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, Inspectoratul Județean de Jandarmi Prahova, Gruparea Mobilă de Jandarmi Ploiești, Garda Forestieră Ploiești, Direcția Silvică Prahova și Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Prahova, în cuprinsul Planului de acțiune fiind stabilite atribuțiile și activitățile pentru fiecare instituție semnatară”.
Foto ilustrativ ebihoreanul.ro

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Buna seara! As vrea sa particip la concursul"Tocuri pe biciclete".
Oare controlează și hotelurile / restaurantele mafioților sau doar pe cei care se chinuie să ofere servicii decente ? Propagandă asta ieftină e depășită ! Piedone știe ce a făcut deci e irelevant pus politic acolo !
La campina cînd de bine in control
RUSINE! Trebuie sa apelati la primul ministru si alte ministere ca sa ridicati gunoiul din oras?Pentru ce ati fost votati si numiti in functii?Un primar si un prefect nu pot sa rezolve conflictele meschine ale firmelor de salubritate?
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677