Serviciul de Ambulanță Prahova deschide o nouă substație în județ care va funcționa la Valea Călugărească. Anunțul a fost făcut de Ioana Neagu, primar al comunei Valea Călugărească:
“Dragi cetățeni,
Începând de luna viitoare, în cadrul clădirii dispensarului uman din satul Nicovani, se va deschide o substație a Serviciului de Ambulanță Prahova, prin dislocarea unei ambulanțe de tip B2 din cadrul secției Ploiești. Astfel, pe lângă cabinetele medicale ce vor funcționa în cadrul acestei clădiri, SAJ Prahova va oferi asistență medicală prespitalicească și transport medical de urgență către spitale pentru locuitorii comunelor Valea Călugărească, Bucov, Albești și Plopu , precum și pentru participanții la traficul desfășurat pe DN1B. Măsura a fost luată pentru a se putea interveni cât mai rapid în cazul unor accidente grave, comuna Valea Călugărească fiind considerată un punct strategic pe harta DN1B. Primul pas întreprins în acest proiect a fost aprobarea în Consiliul Local a unei Hotărâri privind darea în folosință gratuită a unui spațiu Serviciului Județean de Ambulanță Prahova în vederea înființării unui punct de lucru. Dumnezeu să fie cu noi toți și să ne apere la orice pas!”, a precizat Ioana Neagu.