Sindicalistii din educatie anunta ca greva continua

04 Jun 2023 13:57
Sindicalistii din educatie anunta ca greva continua
Greva continuă:
Textul OUG 53/2023 este nemulțumitor!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în numele salariaților din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, cer în continuare Guvernului și partidelor aflate la guvernare să-și asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învățământului Preuniversitar și care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanței, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic. Această atitudine a Guvernului României este interpretată ca o neasumare a Executivului de a aplica principiul menționat mai sus în noua lege a salarizării.
Atragem atenția că salariații din învățământ aflați în grevă sunt nemulțumiți și de promisiunea Guvernului de a aplica ipotetica grilă de salarizare pentru învățământ în maximum trei ani, solicitând scurtarea acestei perioade. Menționăm că și majorările salariale prevăzute în OUG 53/2023 au fost respinse de federațiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflați în grevă, aceștia considerând sumele prea mici.
După cum am spus încă de la început, această grevă nu este doar pentru salarii. Acest protest extrem este și despre viitorul educației, despre percepția pe care o are societatea asupra meseriei de dascăl. Însă, modul în care Guvernul și liderii partidelor politice aflate la guvernare au gestionat evenimentele ce s-au desfășurat începând cu 10 mai 2023 (primul miting organizat de angajații din învățământ) și până în prezent ne face să credem că, după ce se va încheia această grevă, vor reveni la vechile obiceiuri, adică: vor continua să nu investească în educație și în angajații din învățământ.
Aici, domnilor politicieni, domnule Președinte, este problema. Nu ne-ați convins că, după încheierea grevei, veți investi cu adevărat în acest domeniu. Iar primul exemplu în acest sens este că nu v-ați asumat printr-un act normativ că, odată cu apariția noii legi a salarizării, salariul profesorului debutant va fi cel puțin egal cu salariul mediu pe economie.

Ținem să vă reamintim și că unul dintre punctele pentru care colegii au semnat pentru grevă este creșterea finanțării. Degeaba ați votat în Parlament o lege care prevede alocarea pentru învățământ a unei finanțări egale cu minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat, dacă nu aveți de gând să o și respectați și veți proroga aplicarea acestui articol, așa cum ați prorogat, timp de peste 10 ani, articolul privind alocarea a 6% din PIB pentru Educație. Spunem asta pentru că, deja, pe surse, am aflat că nu veți acorda, începând cu 1 ianuarie 2024, ceea ce prevede Legea Învățământului Preuniversitar, pentru că bugetul nu permite această „cheltuială“. Aveți însă 6 luni să vă pregătiți. Aveți 6 luni în care puteți reforma statul, în așa fel încât, de la 1 ianuarie 2024, să puteți acorda minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat pentru învățământ.
Avem nevoie de educație, iar educația are nevoie de finanțare! Nu ne mai certați, nu ne mai trimiteți la clase! Schimbați-vă discursul și asumați-vă că educația va fi, începând de astăzi, prioritate națională! Și nu numai pentru noi, angajații din sistem, ci și pentru cei peste 3.000.000 de elevi în spatele cărora vă ascundeți și pe care încercați, prin declarații, să-i întoarceți împotriva noastră!

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677