Șofer prins în trafic de polițiștii prahoveni cu un permis fals/A fost luat de pe internet

28 Oct 2024 16:49
Șofer prins în trafic de polițiștii prahoveni cu un permis fals/A fost luat de pe internet
Un șofer a fost prins în timp ce conducea având un permis fals. Potrivit IJP Prahova, polițiștii rutieri din cadrul Secției de Poliție Rurală Bălțești au oprit pentru control, la data sambata, un autoturism condus de către un bărbat de 39 de ani, din orașul Urlați.
Bărbatul în cauză a prezentat polițiștilor un permis de conducere eliberat de către autoritățile din România.
”În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul nu figurează ca fiind deținător de permis de conducere pentru nicio categorie. Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a menționat sursa citată.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiuniilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Se pare că bărbatul a fost ajutat de un prieten să achiziționeze de pe internet un permis fals.
foto ilustrativ

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677