Spatiul de vizita a detinutelor de la Penitenciarul Ploiesti, renovat - FOTO

17 Nov 2022 07:15
În conformitate cu obiectivele stabilite pentru anul 2022, în perioada august – noiembrie 2022 administrația Penitenciarului de Femei Ploiești - Târgșorul Nou a întreprins demersurile necesare în vederea reamenajării sectorului destinat acordării dreptului la vizită al persoanelor private de libertate, informează Penitenciarul Ploiesti. Conform unui comunicat de presă, lucrările au vizat atât îmbunătățirea condițiilor de detenție în concordanță cu standardele europene, cât și îmbunătățirea condițiilor de muncă ale personalului din penitenciar.
Astfel, a fost realizate următoarele lucrări:
- igienizarea tuturor spațiilor existente în sector, prin lucrări de zugrăveli și reparații ale pereților;
- schimbarea mobilierului existent, atât cel folosit de către persoanele private de libertate și persoanele vizitatoare, cât și cel folosit de către cadre;
- dotarea spațiului destinat vizitelor între mamei și copii cu jucării și amenajarea acestuia astfel încât să ofere posibilitatea atât mamelor deținute, cât și copiilor vizitatori să petreacă timp în condiții cât mai apropiate de mediul exterior.
Demersurile derulate au fost posibile atât prin achiziții de echipamente de către unitatea penitenciară, cât și cu sprijinul unui partener extern, SC Lemet SRL, care a asigurat dotarea cu mobilier pentru spațiul destinat vizitelor între mame și copii și pentru cadrele care își desfășoară activitatea în sector.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677