Potrivit Decretului nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, Anexa 1 art. 14, publicat în Monitorul Oficial nr. 212/16.03.2020:
"Se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență."
Totodată, Conform Art. 12 din Ordonanța Militară nr. 3/24.03.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 242/24.03.2020:
"Documentele care expiră pe perioada stării de urgență, eliberate de autoritățile publice, pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență".
În vederea respectării prevederilor Ordonanței militare nr. 3/24.03.2020, conform Art. 4 alin. (2):
"Pentru verificarea motivului deplasării în alte situații decât cele prevăzute la alin. (1), se prezintă o declarație pe proprie răspundere completată în prealabil." (Vezi model declarație atașată și se bifează ultima căsuță; se completează situația urgentă; intervalul orar la care aveți programarea în vederea depunerii documentelor la Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor; totodată, prezentați și dovada programării.)
Reamintim cetățenilor deserviți din Municipiul Ploiești și din cele opt localități arondate (Balta Doamnei; Berceni; Drăgănești; Dumbrava; Gherghița; Gorgota; Poienarii Burchii; Puchenii Mari) faptul că, începând cu data de 16.03.2020, în cadrul Serviciului Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești, depunerea actelor pentru obținerea cărții de identitate se face doar în baza programărilor online și numai pentru situații urgente. (Astfel, Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești are implementată platforma de programare electronică online pentru preschimbarea acestora și poate fi accesată de la adresa: http://www.ploiesti.ro/SPCLEP/ modulul: PROGRAMARE ONLINE EVIDENȚA PERSOANELOR sau direct http://ploiesti.agentiawebmagnat.ro/programare-carte-identitate.html )
De asemenea, taxele se pot achita online direct în contul instituției:
- CARTE DE İDENTİTATE TAXà = 7 LEİ
(beneficiar SPCLEP " CUI 17434519 " IBAN RO59TREZ52121G330800XXXX)
- CARTE DE İDENTİTATE PROVİZORİE TAXà = 1 LEU
(beneficiar SPCLEP " CUI 17434519 " IBAN RO59TREZ52121G330800XXXX)
- Amenzile pot fi achitate în contul Beneficiarului: P.M.P. CUI 2844855
IBAN RO65TREZ52121A350102XXXX
Toate aceste informații se regăsesc și pe site-ul instituției http://www.ploiesti.ro/SPCLEP/index.htm sau la sediul SERVICIULUI PUBLIC LOCAL COMUNITAR DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR " PLOIEȘTI, Bulevardul Independenței nr. 10.
Vă reamintim că este limitat accesul în sediul S.P.C.L.E.P. Ploiești al persoanelor care nu sunt angajate ale instituției pe toată perioada situației de urgență.
Persoanele care doresc să depună documente (petiții, scrisori, comunicări, adrese etc) sau solicită accesul la anumite informații/documente, se vor adresa prin corespondență poștală la adresa B-dul Independentei nr.10, cod postal 100 028, electronic la adresa de e-mail spclep@ploiesti.ro sau telefonic la nr. 0344 078 313.