Primăria municipiului Ploiești invită cetățenii la un spectacol automobilistic, eveniment care se va desfășura pe Bulevardul Independenței, în weekend-ul 14-15 mai 2022.
Ploieștiul dă startul sezonului competițional 2022 în Campionatul Național de Super Slalom (CNSS) și în Campionatul Național de Îndemânare Auto (CNIA), evenimentul ”Trofeul Ploiești 1” urmând să se desfășoare în perioada 14-15 mai, pe Bulevardul Independenței, sub autoritatea Federației Române de Automobilism (FRAS).
Orașul nostru revine pe harta motorsportului românesc odată cu debutul Campionatului Național de Super Slalom (CNSS) și a Campionatului Național de Îndemânare Auto (CNIA), eveniment organizat de GT Auto Club Sportiv, la sfârșit de săptămână, pe Bulevardul Independenței (zonă START - Rondul 2).
În ultimul deceniu, Asociația GT Auto Club Sportiv a mai organizat cu succes campionate de îndemânare auto în diverse centre comerciale din zona limitrofă a Ploieștiului, dar de această dată propune un regal automobilistic chiar în zona de promenadă a orașului, având sprijinul și implicarea Primăriei Municipiului Ploiești.
Evenimentul este structurat în două zile, sâmbătă, 14 mai, fiind programate antrenamentele libere, în intervalul orar 12.00 - 20.00, în timp ce duminică, 15 mai, de la ora 10.00, va avea loc antrenamentul cronometrat, urmat de cele două manșe de concurs și festivitatea de premiere (în jurul orei 19.30).
Ambele campionate au la bază îndemânarea auto, cu următoarele precizări:
CNSS: Participă piloții experimentați, cei cu vechime în îndemânare auto, viteză în coastă, circuit sau raliuri, care vor garanta publicului prezent un spectacol de zile mari prin abordările traseelor de slalom. Lor li se vor adăuga juniorii, cu vârste între 14 și 18 ani, participările feminine și seniorii de peste 65 de ani.
CNIA: Participă piloții debutanți, cei care fac primii pași în motorsport, aceștia având șansa de a învăța elementele de bază în îndemânarea auto, atât de necesare pentru a le dezvolta abilitățile specifice acestui gen de competiție. După trei ani competiționali, în funcție de aspirațiile și talentul fiecăruia, sportivii pot promova în CNSS sau în campionate de viteză în coastă, circuit sau raliuri.
Manșele de concurs programate duminică, 15 mai, vor fi transmise live pe pagina de Facebook a FRAS (https://ro-ro.facebook.com/FRAS.RO/).
Organizatorii roagă publicul prezent să asiste la eveniment din zonele special amenajate pentru spectatori și să respecte indicațiile forțelor de ordine privind siguranța deplasării pe lângă circuitul special amenajat pe Bulevardul Independenței (rondul 1 - parcul de service și rondul 2 - zona start).
Primăria Municipiului Ploiești este partener în cadrul acestui eveniment împreună cu AFI Ploiești, Hotel Best, Lace Magazin, le Bonbon, ISU Prahova, Poliția Locală Ploiești, IJJ Prahova ”Colonel Alexandru Enescu”, S.C. SGU Ploiești S.R.L.
Câștigătorii competiției vor fi răsplătiți cu diplome, cupe și premii de la Valtec (ulei Repsol), Metalubs, Tegee International, Omega Motorsport, vinuri spumante Angelli, iar piloții participanți vor beneficia de service de roți gratuit de la AutoZone-Vianor.
Menționăm că, următoarea etapă din cadrul CNSS și CNIA, ”Trofeul Ploiești 2”, se va desfășura tot la Ploiești, în perioada 4-5 iunie a.c., și tot pe Bulevardul Independenței.