La Teatrul „Toma Caragiu”, încheiem prima lună de primăvară cu un spectacol ce va aduce pe scenă atmosfera efervescentă din însorita Italie, o comedie polițistă și un musical inspirat dintr-o poveste impresionantă, ce a încântat generații. Copiii sunt așteptați să pornească într-o călătorie plină de mister și aventură și să descopere o fascinantă legendă scoțiană.
LA VITA È BELLA – vineri, 28 martie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
Culoare, ritm, emoție, bună dispoziție, toate se vor regăsi pe parcursul unui spectacol grandios, dedicat bucuriei de a trăi. Soliștii Teatrului de Revistă Majestic, Nico, Daniela Răduică, Mădălina Cernat, Romeo Zaharia, George Capanu și Eduard Stoica vor interpreta melodii binecunoscute ale unor artiști italieni celebri, de la Al Bano și Romina Power, Ricchi e Poveri, Toto Cutugno, la Paolo Conte, Raffaella Carrà sau Renato Carosone. Momentele muzicale vor fi acompaniate de Orchestra Majestic, iar Baletul Majestic va completa reprezentația cu coregrafii spectaculoase, pline de energie, îmbinând ritmurile antrenante ale melodiilor cu eleganța și expresivitatea mișcărilor. De asemenea, nu vor lipsi intermezzo-uri umoristice pline de vervă, care vor aduce zâmbete pe chipurile spectatorilor de toate vârstele. Această reprezentație este Sold Out.
MORI ODATĂ! – sâmbătă, 29 martie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
Spectacolul explorează, cu umor, dinamica din spatele scenei, dezvăluind atât procesul creativ, cât și dramele personale ale actorilor. Rivalități, pasiuni și ambiții ies la iveală pe parcursul pregătirilor pentru o nouă producție. Pe măsură ce evenimentele din piesă se contopesc cu cele din viața reală, atmosfera devine tensionată, dar și amuzantă. Echipa spectacolului trebuie să facă față nu doar provocărilor artistice, ci și unui mister criminal care se dezvăluie treptat, încă din timpul repetițiilor. Această reprezentație este Sold Out.
CONTELE DE MONTE CRISTO – duminică, 30 martie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
O adaptare impresionantă a celebrului roman scris de Alexandre Dumas, în regia lui Eduard Petru Jighirgiu, spectacolul „Contele de Monte Cristo”, montat în premieră națională pe scena Teatrului „Toma Caragiu”, oferă o viziune aparte asupra unei povești nemuritoare despre iubire, trădare, dorință de răzbunare și iertare. Mesajul său profund explorează dilemele morale ale personajului principal și modul în care puterea și setea de dreptate pot duce la pierderea umanității și pot schimba destine pentru totdeauna. Această reprezentație este Sold Out.
CARMILHAN – CORABIA FANTOMA – duminică, 30 martie, orele 10.30 și 12.00, sala Teatrului de Animație Imaginario
Un tânăr pescar încercă să descopere misterul unei bucăți strălucitoare de aur, pe care o consideră parte a unei comori scufundate, și pornește într-o aventură plină de mister și magie.
Dar în fața pericolelor, adevăratele comori se dezvăluie altfel decât și-ar fi imaginat. O lecție prețioasă îl așteaptă pe tânărul explorator atunci când descoperă că aurul și faima pălesc în fața iubirii, prieteniei și familiei.
Spectacolul „Carmilhan – corabia fantomă” este o poveste captivantă despre curaj, descoperire și adevăratele valori ale vieții, un spectacol de neuitat pentru copii și părinți deopotrivă.
Biletele se găsesc la Agenția de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, telefon 0244.522.774 sau online, accesând secțiunea Program spectacole de pe site-ul www.teatruploiesti.ro.