Stadiul lucrărilor de execuție a complexului MRS Residence Gradinile din Ploiești/ Un birou de vânzări s-a deschis în cadrul proiectului

11 Jul 2024 17:41
MRS Construct se află în plin proces de execuție a complexului MRS Residence Gradinile din Ploiești, considerat "viitorul plămân verde al orașului".
MRS Residence GRĂDINILE va fi un ansamblu rezidențial construit pe un teren în suprafață de 6.5 hectare, pe strada Alba Iulia din Ploiești. Ansamblul va beneficia de una dintre cele mai mari parcări subterane de tip rezidențial din țară, având o suprafață totală de aproximativ 4 hectare. Soluția folosită va transforma perimetrul exterior al cartierului într-o uriașă grădină botanică, populată cu specii diversificate de copaci și plante. Astfel, aproximativ 50.000 de mp, adică 85% din suprafața terenului aferent proiectului sunt destinați construcției blocurilor, aleilor pietonale și spațiilor verzi.

"În această perioadă, s-a executat planșeul subsolului comun și au început lucrările la suprastructura blocului DALIA. Lucrările avansează conform programului, cu primele etaje în construcție ale corpului format din parter+ 2 etaje. În luna iulie se vor pregăti lucrările pentru clădirile Iris, Crin (parter+ 3 etaje), Lavanda și Anemona (parter+ 8 etaje)", transmit reprezentanții MRS Residence.


Locuințele în cadrul MRS Residence Grădinile sunt compartimentate eficient și variat, astfel ansamblul rezidențial va dispune de garsoniere, apartamente cu 2 camere, 3 camere și 4 camere, penthouse-uri, decomandate, open space, cât și cu bucătărie închisă. Complexul rezidențial se va dezvolta etapizat, iar prima fază implică construcția a 5 imobile: parter +2 etaje, parter+3 etaje, parter +8 etaje.




Cei care vor să afle mai multe detalii pot merge la noul birou de vânzări din cadrul proiectului MRS Residence Grădinile, situat pe Strada Alba Iulia, în spatele magazinului Kaufland Nord.

"Pentru vizionări și detalii despre MRS RESIDENCE GRĂDINILE, cât și despre celelalte proiecte din portofoliul nostru, ne puteți vizita de luni până vineri între orele 8:30 - 17:30 și sâmbăta între orele 9:00 - 13:00", precizează cei de la MRS RESIDENCE.

Pentru detalii și programări, puteți apela numerele de telefon:
+4 0758 080 000
+4 0738 821 585

(P)

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677