Primele două zile ale Competiției Naționale de Orientare desfășurate weekend-ul trecut la Comarnic au reunit la start peste 300 de concurenți din țară și străinătate. La prima etapă de Individual, concurența a fost una acerbă iar participanții, cu vârste cuprinse între 12 și 75 de ani, au avut de străbătut distanțe de la 2,1 la 5 kilometri, prin văi, luminișuri și păduri, pe trasee marcate de pe muntele Gurguiata. Sâmbătă, au avut loc probele de ștafetă, atât din Campionatul Național, cât și din Cupa Orașului Comarnic. La competiția destinată elevilor din localitate s-au înscris peste 90 de concurenți, care au făcut față cu brio condițiilor din teren. Duminică, cea de-a treia și ultima zi a competiției naționale de Orientare s-a încheiat cu acordarea unor premii celor mai buni orientariști.
Cele trei zile de concurs de la Comarnic au marcat 75 de ani de la înființarea Federației Române de Orientare, dar și un moment important pentru localitate, care anul acesta celebrează 512 ani de la prima atestare documentară (1510).
foto Primăria Comarnic