Tânărul a fost descoperit chiar de mama sa care a alertat imediat poliția. Femeia le-a spus oamenilor legii că, în beciul locuinței sale, din orașul Breaza, se află trupul neînsuflețit al fiului său în vârstă de 27 de ani, care s-ar fi spânzurat.
Potrivit IPJ PH, în baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la fața locului constatând faptul că cele sesizate se confirmă.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.