Teatrul și Filarmonica din Ploiești primesc bani de la Guvern/ Sumele alocate azi sunt pentru cheltuielile legate de asigurarea funcționării sau pentru investiții

26 Aug 2022 17:07
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a decis, în ședința de astăzi, alocarea sumei de aproape 270 milioane de lei pentru 65 de teatre, opere și filarmonici din România care funcționează în subordinea autorităților locale - anunță ministrul Cseke Attila.

”Ministerul Dezvoltării vine în sprijinul instituțiilor culturale de spectacole care nu primesc finanțare din Bugetul național. Astfel, aceste instituții pot acoperi cheltuielile legate de asigurarea funcționării și pot derula investiții”, a declarat ministrul dezvoltării.

Printre instituțiile care primesc bani se numără și Teatrul Toma Caragiu din Ploiești și Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești.

Potrivit unui comunicat de presă al MDLPA, banii alocați astăzi reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 31 iulie 2022, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea unităților administrativ-teritoriale solicitante, respectiv teatre, opere şi filarmonici din județele: Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

Fondurile au fost repartizate conform solicitărilor transmise către MDLPA, până la termenul legal, de către unitățile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcționează instituții publice de spectacole.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Oamenii se implica,si primarul si viceprimarul.O zona superba,recomand sa va faceti o casuta aproape de padure.Am prieteni aici,abia astept sa scap de betoanele din Bucuresti.Omul sfinteste locul.O localitate in modernizare.Curat,aer proaspat,nepoluat,un izvor cu apa limpede.Revin cu drag la Bobolia
Este foarte necesar sa avem in Sinaia un birou ANAF cu servicii complete inclusiv Trezorerie,revenirea ANAF in Sinaia este un drum spre normalitate .
Cum se fac inscrierile Mulțumesc
Nu pot fi depuse reclamații pe site-ul ANPC. Ce altă modalitate poate fi folosită? O adresă de e-mail?
Incompetenți, iresponsabili și mă abțin să continui... Și Ceaușescu de ce a fost împușcat!? Chiar nimeni nu răspunde pt. că nu ni se asigură condiții de baza de trai!
Curs valutar
EUR Euro 4.9255 0.0000
USD Dolarul SUA 4.5904 0.0000
GBP Lira sterlina 5.6013 0.0000
CHF Francul elvetian 4.9881 0.0000
XAU Gramul de aur 294.2340 0.0000