Teatrul „Toma Caragiu” invitat la importante festivaluri de teatru din țară

03 Oct 2023 11:23
Teatrul „Toma Caragiu” invitat la importante festivaluri de teatru din țară
Teatrul „Toma Caragiu” va participa în această săptămână la două festivaluri de renume în peisajul cultural al evenimentelor de profil.
Miercuri, 4 octombrie, de la ora 12.00, în sala Casei Tineretului din Timișoara, vor ajunge „Cei trei purceluși”, montare din repertoriul secției Teatrul de Animație Imaginario care va participa la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin”, după ce, anul trecut, a făcut parte din programul Festivalului Umorului „Constantin Tănase”, de la Vaslui, și al Festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”, de la Buzău. În regia lui Daniel Stanciu, spectacolul „Cei trei purceluși” îi va purta pe spectatori într-o aventură amuzantă alături de Șoric, Babic și Codiță, trei frați năstrușnici care încearcă să se apere de amenințarea unui lup înfometat, într-o montare educativă, plină de culoare și voioșie.
În aceeași zi, de la ora 19.00, publicul gălățean va putea urmări, în sala Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, în cadrul celei de-a XXXIV-a ediții a Festivalului Național de Comedie, spectacolul „Toxic”, regia Florin Piersic Jr., ce explorează viața a șase cupluri, dezvăluind, cu ironie, umor și sarcasm, provocările vieții conjugale și aspirațiile fiecărui partener în dezvoltarea relației. Participarea la acest eveniment continuă seria prezențelor acestei producții din repertoriul secției Dramă la festivaluri de profil, începută anul trecut cu Festivalul Național de Teatru „Săptămâna Comediei” de la Brașov, unde a fost recompensat cu Premiul Special al Juriului, urmată de Festivalul Internațional de Teatru „Liviu Ciulei” de la Pitești și Festivalul de Teatru Versus, Râmnicu Vâlcea, la care se adaugă reprezentația susținută anul acesta pe scena Teatrului de Vest Reșița, în cadrul New Wave Theatre Festival.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677