Un bărbat de 59 de ani a ales să-și pună capăt zilelor. El a fost găsit, astăzi, în jurul orei 12 :30, spânzurat de balustrada podului de cale ferată dintre stațiile c.f. Blejoi și Scăieni.
*Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind găsită la km feroviar 11+400 m. Din păcate, cadrele medicale prezente au declarat decesul persoanei, care a fost identificată ca fiind un bărbat de 59 ani, din localitatea Boldești - Scăieni, județ Prahova. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei*, a transmis IJP Prahova.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, de către polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova, sub îndrumarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
foto ilustrativ https://ziarulclujean.ro/