Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Prahova, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova și ai Comisariatului Județean Prahova din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au desfășurat o acțiune în cursul zilei de 9 aprilie a.c, de verificare pe raza județului Prahova, privind deținerea și proveniența unor specii de faună sălbatică.
Potrivit IJP Prahova, in urma activităților desfășurate, au fost identificate 150 de exemplare de reptile și nevertebrate, printre care diferite specii de șerpi, tarantule, scorpioni, țestoase și varani.
Persoana care le deținea nu a putut prezenta documente legale care să justifice proveniența acestora.
Ca urmare, polițiștii au demarat cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de capturarea sau uciderea speciilor de faună salbatică.
Totodată, reprezentanții D.S.V.S.A. Prahova au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 50.000 de lei, conform H.G. nr. 984/2005, pentru lipsa autorizațiilor legale privind deținerea acestor specii.