Accidentul a avut loc luni în Mizil, pe strada Blajului. Potrivit IJP Prahova, polițiștii s-au deplasat la locul accidentului, constatând faptul că, un bărbat în vârstă de 37 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Blajului din oraș, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, acroșând o femeie în vârstă de 29 de ani, în calitate de pieton, ulterior bărbatul părăsind locul producerii accidentului.
În urma impactului, femeia a suferit vătămări corporale fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii au efectuat verificări în vederea identificării și depistării conducătorului auto, acesta fiind depistat la scurt timp și condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea clarificării situației de fapt în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.