Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești organizează evenimentul Smart Job Hunting - bursa locurilor de muncă

14 May 2024 10:25
Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești organizează evenimentul Smart Job Hunting - bursa locurilor de muncă
În data de 15 mai 2024, începând cu ora 10.00, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești organizează evenimentul Smart Job Hunting - bursa locurilor de muncă, ediția a III-a.
În acest an, au confirmat participarea la eveniment peste 28 de companii locale și multinaționale, precum și antreprenori de succes și alți parteneri instituționali, care pun la dispoziția tinerilor 270 de locuri de muncă în domenii precum: economic, umanist, industria petrolieră, farmaceutică etc.
Evenimentul se desfășoară cu sprijinul partenerilor de tradiție ai Universității Petrol-Gaze din Ploiești: Casa de Cultură a Studenților din Ploiești, Camera de Comerț și Industrie Prahova, Agenția Națională pentru ocuparea Forței de Muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, Agenția pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii, Patronatul pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii Prahova, Liga Studenților din Centrul Universitar Ploiești și este inclus în calendarul proiectului Ploiești - Capitala Tineretului din România.
Smart Job Hunting se va desfășura la Casa de Cultură a Studenților din Ploiești.
foto arhivă

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677