Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, reprezentată în forul național de supraveghere a calității activităților doctorale prin nominalizări remarcabile

05 Sep 2024 16:19
Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești își reafirmă prestigiul științific și educațional la nivel național prin reprezentarea sa în cadrul Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), pentru mandatul 2024—2028. Prin Ordinul nr. 5908 din 13 august 2024, au fost nominalizați în Consiliul General al CNATDCU, în Comisia 12 – Inginerie geologică, inginerie geodezică, mine, petrol și gaze, domnul profesor universitar doctor Chiș Timur-Vasile, iar în Comisia 27 – Științe economice și administrarea afacerilor, domnul profesor universitar doctor Andrei Jean Vasile. Aceste nominalizări reprezintă o recunoaștere a excelenței academice și a contribuțiilor semnificative aduse de Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești în domeniile ingineriei și științelor economice. Participarea profesorilor Chiș Timur-Vasile și Andrei Jean Vasile în forurile de supraveghere și evaluare a calității tezelor de doctorat, precum și în elaborarea procedurilor și standardelor aferente acestei activități, reflectă angajamentul UPG de a promova cele mai înalte standarde academice și de cercetare.
Această recunoaștere subliniază rolul esențial al Universității Petrol-Gaze din Ploiești în formarea și dezvoltarea unor cadre didactice și cercetători de înaltă calitate, contribuind în mod activ la progresul științei și tehnologiei la nivel național și internațional.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
EXTRAORDINAR MOMENT ISTORIC ! FELICITĂRI SI MULT RESPECT PENTRU ELEV ,PROFESORI SI PARINTI! ESTE O MARE ONOARE! TE IUBIM DOMNISOARA! UN VIITOR PLIN DE RAFINAMENT DIVIN!!!
Super tare ideea!
Bună ziua! O inițiativa foarte frumoasa! Oare mai sunt locuri pentru a participa ca și vânzător? Am trei fetite de 10 ani,6ani și 18 luni și s-au strâns atâtea lucrușoarele...pe carea as vrea sa le vând la un preț modest.Astept mesaj cu interes! Va mulțumesc pentru eventualul răspuns.
Sa dat în mana diavolu ferească dumnezeu maiales ca a fost preot
Va rog sa faceți ceva pt ca apa să fie potabila, nu ne otrăviți
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677