Ursul care s-a tot plimbat prin Ploiești nu a fost încă prins și este căutat. Potrivit municipalității, zona în care a fost semnalat exemplarul de urs brun la începutul acestei săptămâni este monitorizată cu drona pe timpul zilei și cu camere cu termovizune pe timpul nopții.
Specialiștilor prahoveni li s-a alăturat vineri seară un reprezentant al ISU Brașov cu o drona cu camera cu termoviziune.
”Întreaga suprafață unde a fost văzut ursul, Spitalul Județean-zona Vega- cartier Bereasca, a fost scanată cu drona cu camera cu termoviziune și nu a fost detectată prezența ursului. Reprezentanții Asociației Vânătorilor și Pescarilor Prahova nu au mai găsit nici urme la sol și spun că e posibil ca ursul să fi ieșit de pe raza municipiului Ploiești mergând pe albia râului Teleajen. Zona va fi monitorizată în continuare”, a transmis Primăria Ploiești.
Cetățenii sunt rugați să țină cont de avertizările și recomandările transmise de către autorități! Singurul demers indicat în situația în care se sesizează un pericol este acela de a apela numărul de urgență 112.