Recent, a avut loc Concursul profesional ”Cel mai bun fasonator mecanic”, competiție organizată anual de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Federația Sindicatelor din Silvicultură ”Silva”. Anul acesta întrecerea a avut loc în județul Neamț. Un angajat al Direcției Silvice Prahova este marele câștigător al concursului:
“Vasilică Chivi, reprezentantul Direcției Silvice Prahova, a câștigat ediția națională din acest an a Concursului profesional ”Cel mai bun fasonator mecanic”, organizată de colegii noștri de la Direcția Silvică Neamț.
Pe locurile următoare s-au clasat Romică Compot, reprezentantul Direcției Silvice Bacău, și Alexandru Voicu, de la Direcția Silvică Olt.
Concurenții, câștigători ai etapelor organizate la nivelului direcțiilor silvice, s-au întrecut la probele de tăiere de precizie, tăiere combinată, doborârea arborilor și curățirea de crăci, precum și la schimbarea lanțului.”, au precizat reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor “Romsilva”.
sursa foto: facebook Regia Națională a Pădurilor – Romsilva