Victorie! CSM Ploieşti a promovat în Liga Naţională de Baschet Masculin

07 Jun 2021 09:09
Victorie! CSM Ploieşti a promovat în Liga Naţională de Baschet Masculin
Echipa de baschet seniori a CSM Ploieşti a promovat în Liga Naţională după ce a câştigat, în această seară, „finala” pentru locul al doilea al Turneului Final al Ligii I, cu CSU Târgu Mureş, scor 80-74 (20-17, 17-21, 28-15, 15-21)!

Circa 350 de spectatori au fost prezenţi în Sala „Olimpia” pentru a-i susţine pe elevii lui Ionuţ Ivan, Eugeniu Melnic şi Robert Munteanu în meciul decisiv cu mureşenii, iar băieţii i-au răsplătit cu o victorie superbă, venită în urma unui plan tactic bine gândit şi, mai important, bine pus în aplicare, în special în repriza secundă. Avantajul din spaţiul de „3 secunde” a fost speculat la maximum de echipa noastră, dovadă că 54 dintre cele 80 de puncte au venit de la oamenii „mari”, în timp ce, în apărare, s-a muncit mult pentru ca adversarii să nu aibă prea multe şuturi „deschise” din afara semicercului – arma lor principală – astfel că aceştia au reuşit să înscrie doar 8 din cele 33 de tentative de „3 puncte”.

Diferenţa s-a făcut în sfertul al 3-lea, care a început cu două puncte mureşene, dar a continuat, de la 40-37 pentru adversari, cu 6 minute foarte bune ale CSM-ului, care a executat perfect schemele pentru pivoţi şi a reuşit un 22-3 ce a dus la tabela la un 59-43 aproape imposibil de recuperat. La ultima pauză s-a intrat cu 12 puncte avans pentru noi, 65-53, iar în sfertul al 4-lea am jucat fără riscuri, cu atacuri lungi şi atenţie sporită în apărare, pentru a nu le permite vizitatorilor să reintre în meci. Au venit, totuşi, la 4 puncte cu 66 de secunde înainte de final, 74-78, dar eroul partidei, Andrei Ene, a mai reuşit un lay-up cu care a atins „borna” 36 astăzi şi a pus capăt dubiilor privind cea de-a doua echipă promovată în Liga Naţională, alături de câştigătoarea turneului, Rapid Bucureşti.

Formula de start a echipei noastre a fost A. Damian (2 puncte), C. Dumitru, A. Carabulea (9), Negoiţescu (14), A. Ene (36), ulterior intrând pe parchet şi Reynolds (10, 1×3), O. Iancu (5, 1×3), M. Ianuli (4) şi Al. Neguţ. Ceilalţi băieţi care au contribuit la performanţa din acest sezon au fost tinerii Mihai Comănescu, Alexandru Chirilă, Horia Scărlătescu, Luca Dănescu, Cristian Velcea, George Angelian, Iulian Geangu, Vlad Oţelea, David Petre şi Andrei Rogozanu.

Vlad Negoiţescu, MVP al turneului, Goran Martinic, cel mai bun marcator şi pasator!

Reprezentată la Ploieşti de Adrian Voinescu şi Constantin Ioan, Federaţia Română de Baschet a premiat primele trei formaţii clasate la Turneul Final, dar a oferit şi trei premii individuale. Astfel, muntenegreanul celor de la CSU Târgu Mureş, Goran Martinic (34 ani) a primit două cupe, pentru „cel mai bun pasator” şi „cel mai bun marcator” al competiţiei, având 30 de assisturi (6/meci) şi 122 puncte (24.4/meci), iar Vlad Negoiţescu a fost declarat MVP al turneului graţie evoluţiei sale, dar şi cifrelor realizate: 18 puncte/meci, 8.2 recuperări/meci şi un indice al eficienţei de 20.4/meci.

Ar fi de remarcat că pe poziţia secundă în clasamentul assisturilor la acest turneu final s-a situat americanul Joshua Reynolds, care a avut 24 de pase decisive livrate în cele 5 partide disputate (4.8/meci).

Declaraţie Vlad Negoiţescu:

„A fost un consum extraordinar de mare de energie! Să joci cinci meciuri în cinci zile este foarte greu, sper că nu se va mai întâmpla vreodată în viaţa mea şi, dacă mă aude cineva de la federaţie ar fi bine să nu mai lase să se întâmple aşa ceva. A fost foarte greu, dar e ok că s-a terminat totul cu bine şi toată lumea e fericită. În ceea ce priveşte Liga Naţională, sper ca şi conducerea să se ţină de promisiuni şi să avem un buget care să ne permită să avem o echipă competitivă. Poate nu cum era pe vremuri Asesoft, care a stabilit nişte standarde foarte înalte, ceea ce nu e rău, dar măcar să sperăm în 2-3 ani să tindem către top 4 în România”.
sursa CSM Ploiești

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677