Zeci de amenzi date in urma unui control in Prahova pe linia respectarii prioritatii pietonilor

28 May 2020 08:14
Zeci de amenzi date in urma unui control in Prahova pe linia respectarii prioritatii pietonilor
Serviciul Rutier Prahova a organizat marti o acțiune pentru prevenirea și combaterea nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere a pietonilor, la care au participat polițiști din cadrul mai multor structuri ale inspectoratului, anunta printr-un comunicat de presa Politia Prahova. Potrivit documentului, "Prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietonii reprezintă o prioritate permanentă a Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, astfel că, polițiștii au acționat pe raza municipiului Ploiești, reamintindu-le cetățenilor regulile pe care trebuie să le respecte atunci când circulă pe drumurile publice.
Activitățile au avut în vedere atât pietonii care nu respectă normele rutiere, cât și conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere acestora.
Astfel, polițiștii au aplicat 89 de sancțiuni contravenționale în valoare de 25.550 lei.
Dintre acestea 13 au fost aplicate pentru abateri ale pietonilor, 15 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor.
Totodată, polițiștii au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 17 permise de conducere, au retras două certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Exemple:
Un bărbat în vârstă de 32 de ani, care se deplasa la volanul unui autovehicul pe str. Gheorghe Grigore Cantacuzino, la intersecția cu str. Eremia Grigorescu, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a părții carosabile, pe sensul său de mers. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 580 de lei și i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice"
Pentru a ajunge în siguranță la destinație, politistii le recomanda pietonilor să respecte următoarele reguli:
-să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe trecerea pentru pietoni) și la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există;
-să se asigure permanent, chiar și atunci când se află pe trecerea pentru pietoni, că traversarea se poate face în condiții de siguranță (vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal, în special când drumul are mai multe benzi de circulație pe sens);
-să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal;
-să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament, să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia;
-pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise și/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili;
-să nu traverseze prin fața sau prin spatele mijloacelor de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în stație;
-copiii nu trebuie lăsați să traverseze singuri " ei sunt imprevizibili și nu pot aprecia corect distanțele și vitezele.
Pe conducătorii de vehicule oamenii legii îi sfătuiesc să reducă viteza de deplasare și să circule cu atenție sporită:
-la apropierea de trecerea pentru pietoni, astfel încât să poată opri și acorda prioritate;
-la apropierea de stațiile mijloacelor de transport în comun, în special cele care nu sunt prevăzute cu alveole sau refugii pietonale;
-la apropierea de unul sau mai mulți pietoni care se deplasează pe partea carosabilă, indiferent de sensul de mers.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677