În cadrul unei acțiuni de amploare ce a avut loc în zona Halelor Centrale din municipiul Ploiești, sâmbătă, între orele 11:00 și13:00, au fost constituite 13 dispozitive de ordine și siguranță publică și puncte de verificare, acoperite cu 69 de polițiști, jandarmi, mili citeste tot >
Alin Moldoveanu, primarul comunei Poiana Câmpina, a demarat acțiunile de dezinfecție încă de la începutul săptămâii trecute când, împreună cu un consilier local și șeful Biroului pentru Situații de Urgență, a stropit personal cu un pulverizator scările de la toate blocu citeste tot >
Comunicat de presa CNAIR: Restricțiile impuse autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe DN1 (E60), Ploiești " Brașov, s-au ridicat până în data de 16.04.2020 ( pe perioada stării de urgență). Această măsură a fost luată in ve citeste tot >
31 de persoane, venite din Londra, așteaptă de aproximativ 5 ore, în Parcul Municipal Vest să fie duși într-un centru de carantină. Acestea au primit mâncare, apa, iar angajații ISU au instalat un cort. *Vor fi carantinati in cursul zilei de azi. Locurile de până acum citeste tot >
O statie de dezinfecție exterioară pentru toate autospecialele de interventie ale SAJ, ISU-SMURD și Jandarmeriei Prahova a fost pusă în funcțiune, cu sprijinul domnului Eduard Anisia (S.C. EGEA INVEST S.R.L. Ploiesti), la sediul Central al Serviciului de Ambulanță Prah citeste tot >
Primarul Ploieștiuluil, Adrian Dobre, a verificat, vineri, traseele TCE și Piața Halelor Centrale în intervalul 10:30 - 12:00. *Este inadmisibil ce se întâmplă. Trebuie să înțelegeți că situația este critică! Trebuie să rămâneți acasă! Cel mai simplu mod de a vă protej citeste tot >
Soluție inedită găsită de autoritățile din Sinaia. După ce au aflat costurile unei instalații care ar fi putut să fie folosită la dezinfecția străzilor și spațiilor publice, cei din administrația sinăiană au găsit o variantă inovatoare. Dezinfecția străzilor și spațiilo citeste tot >
Deputatul Cătălina Bozianu a transmis că *partidele sunt datoare să treacă peste diferențele ideologice și peste adversitățile politice și să acționeze pentru a lua cele mai bune decizii pentru cea mai mare parte a membrilor societății românești*. *Am votat, astăzi, p citeste tot >
Filarmonica "Paul Constantinescu" Ploiești a lansat astăzi Virtual Concert Hall, Sala Virtuală de Concerte. De acum, mai multe înregistrări ale evenimentelor sunt disponibile non-stop pe site-ul https://filarmonicaploiesti.ro/virtual-concert-hall, iar cele mai frumoase citeste tot >
Comunicat de presa: Casa de Cultură a Studenților Ploiești, sub egida Ministerului Tineretului și Sportului, organizează LIVING ROOM FESTIVAL "S.O.S. ... SPERANȚA!", eveniment ce se va derula online pe pagina de Facebook a C.C.S. Ploiești, în perioada 15 " 30 aprilie 20 citeste tot >
Va multumesc |
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper |
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie |
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui! |
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni. |
EUR | Euro | 4.9767 | -0.0001 |
USD | Dolarul SUA | 4.5780 | 0.0075 |
GBP | Lira sterlina | 5.8200 | 0.0121 |
CHF | Francul elvetian | 5.2672 | 0.0041 |
XAU | Gramul de aur | 298.0198 | 0.5677 |