ACÅ¢IUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR IMPUSE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID 19

24 Nov 2020 10:36
ACÅ¢IUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR IMPUSE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID 19
În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, polițiștii prahoveni împreună cu polițiști locali, au desfășurat acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19, la activitățile de verificare participând peste 270 de efective.

În cadrul acțiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele față de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuință, în intervalul orar 23.00-05.00, precum și portul măstii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise/ deschise.

Astfel, în urma activităților desfășurate, au fost verificate aproximativ 130 de societăți comerciale, verificate peste 460 de autovehicule, fiind totodată legitimate peste 5800 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate peste 180 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 18.000 de lei.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic și în perioada următoare.

Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri!
sursa IJP Prahova

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677