Campanie de informare despre ucenicie, stagiu și internship, in Prahova

24 May 2019 20:45
Campanie de informare despre ucenicie, stagiu și internship, in Prahova
Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova derulează în această perioadă o campanie de informare și conștientizare cu privire la respectarea legislației specifice privind ucenicia la locul de muncă, efectuarea stagiului la locul de muncă pentru absolvenții de învătământ superior și internshipul.
Acțiunile de informare au ca scop informarea angajatorilor privind ucenicia la locul de muncă, efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior și internshipul, creșterea gradului de conștientizare privind angajarea forței de muncă pe bază de contracte individuale de muncă, inclusiv contract de ucenicie, contract de stagiu-anexă la contractul individual de muncă sau de a utiliza interni în baza contractului de internship. De asemenea, se urmărește informarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă, a salariaților și angajatorilor referitor la dezvoltarea carierei și a procesului de formare profesională continuă la locul de muncă, promovarea dialogului social care să ducă la dezvoltarea parteneriatelor la nivel local privind integrarea durabilă pe piața muncii a persoanelor fără loc de muncă și asigurarea tranziției absolvenților de învățământ superior de la sistemul de educație la piața muncii, precum și facilitarea integrarii sociale a persoanelor cu vârsta de peste 16 ani, în concordanță cu aspirațiile profesionale și cu necesitățile pieței muncii.
Acțiunile vizează angajatorii interesați să-și asigure forța de muncă calificată, în funcție de cerințele proprii, persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani și doresc să participe la programe de internship în scopul dezvoltării abilităților profesionale, persoanele cu vârsta între 16 și 26 de ani, interesate să obțină o calificare în sistemul de formare profesională a adulților, care să le permită ocuparea unui loc de muncă și continuarea învățării în învățământul profesional și tehnic, inclusiv cel dual, viitorii absolvenți de învățământ superior precum și absolvenții de învățământ superior care au deja o diplomă de licență sau echivalentă și care se angajează cu contract individual de muncă pe un post conform specializării absolvite, precum și furnizorii de formare profesională pentru ucenicia la locul de muncă, în unități, instituții de învățământ și alți formatori autorizați sau acreditați.
ITM Prahova a organizat până în prezent întâlniri cu elevi din cadrul următoarelor instituții de învățământ prahovean:
- Liceul Lazăr Edeleanu (profilele: tehnic, real, industrie alimentară, resurse naturale și protecția mediului, matematică-informatică, industrie alimentară, electric),
- Liceul Tehnologic Toma Socolescu (profilele: instalații, tapițer, zugrav/finisor, ipsozar, construcții sanitare),
- Liceul 1 Mai (liceu și profesional, profilele: științe sociale, științele naturii, tehnic, tehnician mecatronist),
- Liceul Anghel Saligny (profilele: sportiv, producție media, textile și pielărie, estetică și igiena corpului, coafor-stilist),
- Liceul Bărcănești (profilele " industrie alimentară, mecanic-agricol),
- precum și studenți din cadrul Universității Petrol-Gaze (specialitatea: calculatoare, automatică, electromecanică, utilaje pentru transportul și depozitarea hidrocarburilor, inginerie mecanică și electrică, inginerie economică în domeniul mecanic, utilaj petrolier rafinărie).
Totodată, săptămâna viitoare, ITM Prahova va organiza întâlniri și cu angajatorii din diverse domenii de activitate: societăți comerciale, regii autonome, persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, cooperație, reprezentanți ai organizațiilor patronale și sindicale, precum și reprezentanți ai altor instituții de stat. Campania se va încheia pe 31 mai 2019.


(Sursa: Comunicare și relații cu publicul ITM Prahova)


Sursa foto: observator.tv

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677