Inițial, sediul Prefecturii Prahova a fost într-un local care există și acum, Casa Avram Ergas Mamaciu, fostul Teatru pentru Copii Ciufulici (în momentul de față, cum altfel, în orașul lui Caragiale, o berărie cu terasă!). După 1900, administrația județului a căutat un local mai încăpător, instituția fiind deservită de un personal mai numeros, pe măsura dezvoltării infrastructurii, a industriei și comerțului în Prahova, dar și o clădire care să impună respect, având în vedere importanța judetului în regatul condus de Carol I (în afară de București, cel am industrializat din Vechiul Regat).

La 23 aprilie 1910, Prefectura Prahova s-a mutat în fosta reședința a comerciantului, bancherului și fostului primar liberal al Ploieștiului, Ghiță Ionescu, cu două mandate în intervalul 1883-1898, care a fost cumpărată de autoritățile județene de la moștenitorii săi, devenind cunoscut în epocă drept Palatul Prefecturii Prahova, cea mai impozantă astfel de clădire administrativă din Vechiul Regat. Construcția, în stil franțuzesc, a fost ridicată după planurile arhitectului bucureștean Leonida Negrescu, în perioada 1885-1894, de meșteri italieni. Negrescu fusese format la École des Beaux Arts din Paris, fiind profund marcat de personalitatea lui Charles Garnier (1825-1898), creatorul Operei Mari din Paris (1861) și cel mai important reprezentant al stilului Second Empire din perioada împăratului Napeoleon al III-lea care a avut o contribuție deloc de neglijat la formarea statului român modern. Interiorul clădirii este marcat de decorații neo-baroce.

Ghiță Ionescu nu a apucat să se bucure de impozanta clădire decât vreo patru ani. Finalizarea tranzacției a avut loc în timp ce prefect al județului era C.D. Anghel. La parter, se afla o sală impresionată în care s-au organizat balurile Prefecturii, la care lua parte lumea bună a județului, iar la etaj se aflau birourile administrative. Palatul a fost ocupat de trupele germane în 1916-1918 și a scăpat miraculos intenselor bombardamente ale aviației anglo-americane în cel de al Doilea Război Mondial. Mai mult, a rezistat și unui număr de zece cutremure, care au zguduit Muntenia (cele din 1940 și 1977 fiind cele mai devastatoare) suferind distrugeri minore.

Palatul Prefecturii avea să fie și scena unor confruntări violente în timpul Rebeliunii Legionare din ianuarie 1941. La 21 ianuarie 1941 un grup de legionari a forțat intrarea în Palat, care era ocupat de militari, prefect al judetului fiind colonelul Crețoiu. Comandoul legionar, condus de Victor Silaghi, unul din fondatorii Mișcării Legionare, a fost întâmpinat cu focuri de armă în interiorul clădirii, doi legionari fiind uciși pe loc, inclusiv Silaghi, un altul rănit. Legionarii au deschis și ei focul, ocupând Prefectura, făcând prizonieri mai multi militari, inlusiv pe prefect. Însă clădirea avea să fie înconjurată de Armată la scurt timp. Din fericire pentru clădire nu s-a tras cu tunul în ea, cum s-a întâmplat în alte cazuri din țară, în timpul Rebeliunii legionare, ocupanții predându-se.

În 1949, pe fondul ocupării României de trupele Armatei Roșii și sovietizării accelerate, întregul sistem administrativ autentic românesc a fost desființat, impunându-se sistemul sovietic (inclusiv cu raioane). Nu numai că prefecturile burghezo-moșierești au fost desființate, dar chiar si vechile județe aveau să dispară, formându-se regiunile din mai multe judete, conduse prin intremediul Sfaturilor[1] Populare Regionale. Regiunea Ploiești (care cuprindea și fostele județe Buzău și Dâmbovița) era condusă de un astfel de sfat popular, care și-a avut sediul tocmai în fostul Palat al Prefecturii Prahova.

În 1968, pe fondul reapariției județelor și construcției actualului Palat Administrativ, clădirea a devenit disponibilă, fiind atribuită Muzeului de Artă, o mai veche inițiativă interbelică a marelui arhitect prahovean Toma T. Socolescu, care nu avea un sediu corespunzator, în 1968 fiind găzduit de Palatul Culturii, în condiții improprii.

Bibliografie

Constantin Ilie Clădirile emblematice ale Ploiestiului. Casa Ghiță Ionescu (ep. III) în revista Atitudini, anul XIII, nr. 99, iunie 2015, pag. 20-21.
Marea carte a Ploiestilor III, coordonatori Gheorghe Marinică, Constantin Trestioreanu, Editura Ploiesti-Mileniul III, 2019-cap. VII Muzee si case memoriale de Polin Zorila.
[1] Echivalentul românesc al termenului de soviet, de unde își trage denumirea regimul întemeiat de Lenin

Text documentat și redactat de Codruț Constantinescu, istoric și consilier în cadrul Instituției Prefectului " județul Prahova