Intalnire de lucru la Primaria Ploiesti pentru proiectul "Creare pasaj de trecere între strada Depoului și strada Mimiului " Podul de Lemn"

15 Feb 2019 13:35
​Primarul Municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre, s-a întâlnit astăzi cu reprezentații Asocierii SC Europan Prod S.A. (lider asociere) - S.C. Dalex Grup S.R.L. (asociat) " S.C. Daria Const S.R.L. (asociat), S.C. Vio-Top S.R.L. (asociat) -S.C. Road Construct S.R.L.(asociat) " S.C. Ria Design Consulting S.R.L. (asociat), prilej cu care a avut loc prezentarea proiectului tehnic al obiectivului de investiții "Creare pasaj de trecere între strada Depoului și strada Mimiului " Podul de Lemn".

​La întâlnire au participat și reprezentanți ai municipalității din cadrul serviciilor de specialitate, ai operatorilor de servicii publice, deținători de rețele în zona prevăzută în proiect, precum și reprezentați ai Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.
​În acest context, pe lângă datele tehnice specifice puse în discuție, primarul municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre, a solicitat constructorului ca, în executarea lucrărilor, să țină cont de un alt proiect derulat în paralel, în zonă, respectiv modernizarea străzii Depoului, astfel încât, cele două proiecte să fie cât mai bine armonizate.
​De asemenea, în cadrul întâlnirii, s-a convenit de ambele părți ca, într-un timp scurt, să fie transmis de către constructor proiectul necesar în vederea demarării obținerii tuturor avizelor solicitate în acest sens, proiectul urmând a fi analizat de o echipă de verificare, constituită cu acest scop la nivelul Primăriei municipiului Ploiești.

​Reamintim că, prețul convenit pentru îndeplinirea contractului privind realizarea obiectivului de investiții "Creare pasaj de trecere între strada Depoului și strada Mimiului " Podul de Lemn" este de 19.899.357,93 lei fără TVA., termenul final pentru execuția lucrărilor de construire fiind de 12 luni de la data emiterii Ordinului de Începere a lucrărilor.

​sursa: DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE Primaria Ploiesti

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677