INTERVIU EXCLUSIV - Elevi prahoveni de 10 - Sebastian: " Visul meu cel mai mare este să devin medic neuro-chirurg și voi munci în continuare pentru acest lucru cât de mult va fi necesar"

20 Jun 2018 18:36
Sebastian Dănescu, absolvent de gimnaziu la Colegiul Național "Mihai Viteazul" Ploiesti, este unul dintre cei 14 elevi prahoveni care au obtinut media zece la Evalurea Naționala din acest an. "Deși sunt puțin timid, acest lucru nu m-a împiedicat să știu ce îmi doresc și să depun toate eforturile pentru a-mi atinge obiectivele propuse", spune Sebastian.

1. Cum ai reușit performanța de a obține media 10 la Evaluarea Națională?
Evident că a fost nevoie de multă muncă și perseverență pe parcursul celor 8 ani de școală, dar și de încredere în mine însumi și susținere din partea tuturor profesorilor.

2. Te așteptai să iei note maxime la ambele materii? La ce ți-a fost teamă?
Îmi doream un rezultat foarte bun și eram convins că pot realiza acest lucru. Nu pot spune că am avut teamă față de una dintre materii, dar la limba română cred că există un grad mai ridicat de subiectivitate.

3. Cât timp ți-a ocupat pregătirea pentru examen? Ai făcut și pregătire suplimentară? Ai avut timp și de distracție anul acesta?
Zilnic mi-am alocat câteva ore pentru a lucra suplimentar, pe lângă temele primite de la școală. Am completat informațiile de la clasă cu ore de pregătire, dar am încercat să îmi fac timp și pentru relaxare, plimbându-mă cu bicicleta, megând la munte, la bunici sau vizionând un film.

4. Cum te-a încurajat familia?
Familia, ca de obicei, mi-a fost mereu alături și m-a încurajat în tot ceea ce fac, învățându-mă că pot reuși dacă îmi doresc cu adevărat.

5. În gimnaziu, ai fost și la olimpiade, concursuri? Ce rezultate ai obținut de-a lungul timpului?
Întotdeauna am fost o fire competitivă și am încercat mereu să îmi depășesc limitele.
Astfel, am participat la olimpiadele de matematică, română, fizică, chimie și biologie în toate clasele de gimnaziu, obținând multe premii și mențiuni la etapele județene. Dar biologia este materia de care m-am simțit cel mai apropiat, drept pentru care rezultatele la etapa națională sunt: premiul al III-lea în clasa a V-a, mențiune în clasa a VI-a și premiu special în clasa a VII-a.

6. La ce liceu îți dorești să fii admis/admisă? De ce?
Îmi doresc să fiu în continuare elev al Colegiului Național "Mihai Viteazul" Ploiești, întrucât cred că este cel mai bun liceu din județ, cu dascăli dedicați și elevi excepționali, capabili de performanță.

7. Ce profil vrei să urmezi mai departe?
Voi uram profilul matematică-informatică.


8. Te-ai gândit deja la o eventuală carieră? În ce domeniu ti-ar plăcea să lucrezi?
Visul meu cel mai mare este să devin medic neuro-chirurg și voi munci în continuare pentru acest lucru cât de mult va fi necesar.

9. Pe viitor, vrei să rămâi în țară sau să pleci în străinătate?
Știu că facultatea de medicină din România este printre cele mai bune din lume și îmi doresc să ajung să practic această meserie în țara mea.

10. Ce sfaturi ai pentru cei care vor da în anii viitor Evaluarea Națională?
Îi sfătuiesc să aibă încredere în ei, să muncească constant și să trateze cu seriozitate acest examen pentru că satisfacția reușitei este pe măsura efortului depus " IMENSĂ.

11. Cum îți vei petrece vacanța de vară după ce vei afla și rezultatele admiterii la liceu? Ți-ai făcut planuri?
Pentru mine vacanța încă nu a sosit, deoarece voi participa în perioada 22-27 iulie la etapa națională a Olimpiadei de Științe pentru Juniori, care se va desfășura la Focșani, pentru care continui să mă pregătesc la fizică, chimie și biologie. După aceea voi merge cu părinții la Olănești, stațiune pe care o îndrăgesc și la care revin mereu cu plăcere.

Echipa prahova-news.ro îl felicită pe Sebastian și îi urează succes în continuare!

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677