Mai este puțin și începe școala. Lucrări de reparații și amenajări interioare în 78 de unități iar 9 școli nu sunt autorizate sanitar

19 Aug 2019 15:07
Mai este puțin și începe școala. Lucrări de reparații și amenajări interioare în 78 de unități iar 9 școli nu sunt autorizate sanitar
Potrivit Prefecturii Prahova, în județul Prahova, în acest moment, sunt 9 unități școlare neautorizate sanitar. Motivele? Lipsa apei în localitate, apa necorespunzătoare din punct de vedere bacteriologic sau grupuri sanitare în curte. Din punct de vedere al securității la incendiu din 897 de clădiri, 52 sunt în curs de autorizare/avizare.
Sursa citată a mai precizat că în 78 de unități de învățământ se desfășoară lucrări de reparații și amenajări interioare, dar până pe 9 septembrie, doar în trei locații aceste lucrări nu vor fi finalizate. Aceste unități se află în Ceptura, Măneciu și Comarnic, acolo unde lucrările de reabilitare și modernizare având termen de finalizare 2021-2022 insa elevii nu vor fi afectați pentru că s-au găsit soluții în acest sens.
"Doamna prefect va merge zilele acestea în județ pentru a verifica stadiul lucrărilor, precum și autorizarea/avizarea privind securitatea la incendiu a clădirilor în care se desfășoară activități școlare.
În ceea ce privește siguranța în școli, a fost întocmit planul comun de acțiune, iar unitățile de învățământ au fost repartizate între structurile MAI și polițiile locale și de asemenea acum se realizează un plan privind asigurarea fluenței traficului rutier în zona unităților de învățământ", a anuntat Prefectura Prahova.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677