Peste 200 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor și protecție civilă depistate de pompierii prahoveni, in noiembrie

10 Dec 2018 12:29
Peste 200 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor și protecție civilă depistate de pompierii prahoveni, in noiembrie
În luna noiembrie, Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Șerban Cantacuzino" al județului Prahova a desfășurat 43 acțiuni de control la operatori economici și instituții din întreg județul. De asemenea, în scopul preîntâmpinării unor evenimente nedorite, premergător sărbătorilor de iarnă, personalul Inspecției de Prevenire efectuează activități de îndrumare și control pe linia respectării măsurilor de apărare și stingere a incendiilor, la categoriile de obiective unde este preconizat un aflux mare de persoane, cum ar fi unități de cazare (hoteluri, pensiuni turistice și agroturistice, cabane montane), unități de alimentație publică unde vor fi organizate mese festive, lăcașuri de cult și ansambluri mănăstirești, precum și la spații comerciale de tipul supermarketuri, mall-uri sau hipermarket-uri.

Pe timpul verificărilor au fost depistate 202 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor și protecție civilă, dintre care 103 au fost înlăturate pe timpul desfășurări acestor acțiuni. Ca urmare a neregulilor constatate, personalul Inspecției de prevenire a aplicat un număr total de 202 de sancțiuni, cuprinzând 160 avertismente și 42 amenzi, în cuantum de 230.000 lei.
Principalele deficiențe au constat în neasigurarea funcționării optime a mijloacelor tehnice de primă intervenție (stingătoare), executarea lucrărilor de modernizare fără solicitarea autorizației de securitate de incendiu, neasigurarea marcării complete a tuturor căilor de acces și evacuare cu indicatoare de securitate, instalații electrice defecte sau exploatate necorespunzător, deficiențe de ordin organizatoric etc.

Cu ocazia controalelor, au fost organizate și desfășurate 19 exerciții de alarmare, evacuare și intervenție la locul de muncă, în caz de incendiu, cu 728 participanți.

Totodată, au fost emise 10 autorizații de securitate la incendiu pentru obiectivele care funcționau fără acest act administrativ, 2 acorduri pentru organizare jocuri de artificii cu articole pirotehnice și 57 activități pentru acordare asistență tehnică de specialitate.

În luna noiembrie, personalul Inspecției de Prevenire a Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Șerban Cantacuzino" al județului Prahova a continuat să desfășoare, la nivelul întregului județ, acțiuni de informare preventivă aferente campaniilor "Nu tremur la cutremur" și "RISC", campanii ce vizează transmiterea către populație a informațiilor corecte privind modul de comportare în cazul producerii unui cutremur, respectiv a informațiilor ce urmăresc reducerea incidentelor de natura incendiilor, exploziilor etc., care sunt cauzate de improvizații la instalațiile de gaze naturale și electricitate, precum și de coșuri de fum necurățate.

sursa comunicat de presa ISU Prahova
foto http://tvalphamedia.ro

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677