Proiectul de reabilitare a căminului cultural din Potigrafu a fost aprobat. Va primi finanțare europeană de 500.000 de euro!

21 Sep 2017 12:52
Proiectul de reabilitare a căminului cultural din Potigrafu a fost aprobat. Reprezentanții Primăriei Gorgota spun că cel mai probabil săptămâna viitoare se va semna și contractul de finanțare. Vorbim despre o investiție de 500.000 de euro, bani obținuți din fonduri europene.
Reabilitarea căminului cultural din satul Potgrafu nu înseamnă doar consolidarea clădirii. Sala mare de spectacole va fi regândită astfel încât să poată fi recompartimentată. Proiectul presupune construcția unor pereți mobili astfel încât sala să se împartă în trei săli mai mici pentru desfășurarea unor ateliere atunci când nu sunt evenimente. Scaunele vor fi montate în așa fel încăt să intre sub scenă când nu este nevoie de ele. Primarul cmunei Gorgota, Ionuț Dumitru, intenționează să organizeze la căminul cultural ateliere de pictură, de sculptură, de olărit, etc. Astfel, căminul va dispune de roata olarului, dar și de un cuptor special pentru produsele ceramice. Totodată clădirea va avea grupuri sanitare noi, un lift, dar și instalații pentru proiecția unor filme. La cămin se va înființa și un muzeu cu diferite piese adunate de la localnici care să ilustreze istoria localității.
Lucrările de reabilitarea a căminului cultural din Potigrafu vor începe în primăvara anului viitor, iar reprezentanții primăriei estimează că se vor încheia într-un an de zile.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677