Sfaturi de la politistii prahoveni pentru minivacanta de Sfanta Maria

14 Aug 2019 13:09
Sfaturi de la politistii prahoveni pentru minivacanta de Sfanta Maria
Comunicat IJP PRAHOVA: Pentru preîntâmpinarea eventualelor evenimente negative ce ar putea avea loc în perioada minivacanței, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA vă recomandă să nu neglijați următoarele aspecte:*_
Asigurați toate ușile și geamurile casei, inclusiv ușa de la balcon;
Rugați un vecin de încredere să aibă sub observație locuința dumneavoastră și să vă ridice în această perioadă corespondența;
*Nu vă transformați conturile on-line în surse de informare pentru infractori.*
Pregătiți-vă discret plecarea, evitând să postați pe rețelele de socializare locul sau perioada de timp cât veți lipsi de la domiciliu.
_Dacă hotărâți să petreceți timpul liber în străinătate:_
Interesați-vă din timp cu privire la legislația țării respective, la procurarea adreselor, telefoanelor ambasadelor sau consulatelor țării noastre din statele respective - informații puse la dispoziție de Ministerul Afacerilor Externe - www.mae.ro.
Interesați-vă de moneda de schimb a țării de destinație și efectuați schimbul valutar înainte de plecare. În cazul în care moneda națională este greu de achiziționat, puteți efectua schimbul valutar în euro sau dolari.
Dacă urmează să călătoriți cu avionul, pe eticheta bagajelor dumneavoastră, treceți-vă doar numele și numărul de telefon (nu și adresa!).
_Pentru a ajunge în siguranță la destinație:_
- Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise;
- Nu utilizați în timp ce conduceți telefonul mobil sau alte gadgeturi care vă pot distrage atenția;
- Asigurați-vă că sunteți odihniți, atunci când porniți la drum;
- Nu uitați de centura de siguranță;
- Nu depășiți limitele legale de viteză;
- Păstrați distanța de siguranță în mers;
- Nu vă hazardați în depășiri neregulamentare;
- Respectați indicațiile polițiștilor rutieri și semnificația indicatoarelor rutiere.
_Pe perioada sejurului:_
Când ajungeți la destinație, nu lăsați bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel. Evitați taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare.
Banii și bunurile de valoare trebuie păstrate în seiful hotelului. Nu permiteți accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau persoanelor cunoscute ocazional!
Dacă aveți repartizată o cameră la parter/un etaj inferior, unde este posibil accesul în interiorul incintei, prin escaladare, nu lăsați geamurile sau ușa de la balcon deschise!
Evitați să păstrați codul PIN alături de card! Dacă v-a fost sustras cardul, anunțați banca despre acest lucru!
În locurile aglomerate, fie la cumpărături, fie la spectacolele organizate în aer liber în această perioadă, atenție la bunurile/valorile deținute asupra dumneavoastră.
Pentru orice infracțiune la care sunteți victimă sau martor, apelați numărul unic de urgență 112!
Rețineți cât mai multe detalii despre autor: înfățișare, particularități, direcția în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. și comunicați toate amănuntele poliției!

Sursa foto: stiripesurse.ro

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677