SPECTACOLUL MULTIMEDIA NEVERLAND AJUNGE ÎN PLOIEȘTI

19 Nov 2019 12:39
SPECTACOLUL MULTIMEDIA NEVERLAND AJUNGE ÎN PLOIEȘTI
După succesul de la București și după o călătorie prin țară, spectacolul într-un singur personaj, interpretat de Ioana Flora, în regia Iuliei Rugină, va fi prezentat toamna aceasta publicului din Ploiești, pe 20 și 21 noiembrie, găzduit de Teatrul Toma Caragiu.

Realizat în 2018, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, după un text original având la bază experiențe comune actriței și regizoarei, Neverland este debutul în teatru al regizoarei de film Iulia Rugină, cunoscută, printre altele, pentru regia filmelor Breaking News (2017), Love Building (2013), Să mori de dragoste rănită (2014) sau Captivi de Crăciun (2010).

Cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, Neverland va fi prezentat toamna aceasta și publicului din Ploiești, pe 20 și 21 noiembrie de la ora 18,30 în sala Teatrului Toma Caragiu.

Spectacolul multimedia Neverland este construit în jurul unui singur personaj și folosește diverse mijloace de expresie: text, dans, proiecție video, muzică live. Spectacolul urmărește viața unei femei de la 16 la 42 de ani, prin prezentarea unor momente distincte din evoluția ei, pe tot parcursul celor 27 de ani, între 1992 și 2019. E o privire pe furiș în intimitatea ei, ce îi scoate la iveală traseul emoțional pe parcursul vieții, vulnerabilitatea, fricile, iubirile, raportarea la locul din care provine și o dorință de evadare, cronicizată în timp.

Neverland pune lupa pe unul dintre cele mai discutate fenomene antropologice la nivel mondial, așa numita generație Peter Pan. Deși mai puțin resimțit în societatea românească, oarecum tradiționalistă, generația Peter Pan se referă la acea categorie de vârstă care, potrivit studiilor recente, refuză să își asume normele sociale ce caracterizează de multe ori viața adultă în societățile dezvoltate economic, ajungând la vârste de 30-40 de ani fără să fi bifat realizări precum căsătoria, un job stabil, copii, o casă sau posesiuni materiale importante. Extrem de ancorat în realitatea socială a României prezente, spectacolul propune și o dezbatere antropologică privind rolul femeii în societatea românească post comunistă.

Neverland e realizat de o echipă ce provine în mare parte din cinema. Experiența de lucru în cinematografie este evidentă în punerea în scenă, pentru că, la nivel de formă, spectacolul împrumută foarte multe elemente din cinema.

"Orice s-ar crede în final despre acest spectacol, oricum s-ar numi el, că e teatru, că e film pe scenă, că e performance multimedia, atât de mult adevăr și atât de multă emoție sunt puse în el, încât, atunci când un spectator iese din sală cu lacrimi în ochi sau când mărturisește că poveștile de pe scenă sunt parte din povestea lui personală, pentru mine e finalul unui drum foarte, foarte valoros: procesul de a descoperi Neverland, drumul către ceva ce nu am mai făcut niciodată, unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am făcut vreodată." (Iulia Rugină)

Rezultat al colaborării și complementarității dintre regizor și actor, Neverland "a fost o bucurie pură de la primul moment de căutare. De la primele discuții despre el. Ce e cel mai uimitor este că povestea continuă prin toate reacțiile pe care le-am avut de la spectatorii care au văzut spectacolul. E incredibil de frumos sentimentul, nu cred să mai fi simțit vreodată o comunitate de oameni atât de strânsă în jurul unui spectacol pe care l-am făcut." (Ioana Flora)

Neverland e produs de Asociația Culturală Control N, ce are în portofoliu, pe lângă programele educaționale din zona filmului (LIM " Less Is More, Second Draft, ARCS Summer Camp), producții proprii din zona artelor vizuale și performative: Expoziția DISCO BTT " Discotecile Perioadei Comuniste, expoziția itinerantă Acsinte.100, spectacolul de coregrafie Dorian.

Detalii despre cele două reprezentații de la Ploiești se pot găsi aici - https://www.facebook.com/events/556029728527142/

Biletele se pot procura de la agenția de bilete a Teatrului Toma Caragiu și online de pe platforma OVE.ro - https://ove.ro/neverland/locuri

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677