Un barbat a fost salvat de politistii locali din Ploiesti. Afla ce s-a intamplat

16 Jan 2018 13:01
Un barbat a fost salvat de politistii locali din Ploiesti. Afla ce s-a intamplat
În cursul nopții de 15/16 ianuarie 2018, în timp ce se afla pe strada Cuza-Vodă, o patrulă a Poliției Locale a auzit o bubuitură înfundată, destul de puternică. Încercând să afle cauza acesteia, polițiștii locali au constatat că dintr-o anexă subterană aflată în fața unei unități bancare, o persoană striga după ajutor, moment în care au văzut și un fum negru, ce provenea din acel subsol.
Cautand, oamenii legii au gasit un bărbat care cerea ajutor, acesta fiind scos din subsolul în care incendiul începuse să se propage semnificativ. De asemenea, i s-au acodat măsuri de prim ajutor persoanei în cauză, aceasta prezentând tulburări respiratorii, vărsături și grețuri, având urme de arsuri minore pe față și pe mâini, fiind solicitată în același timp și intervenția Serviciului Unic de Urgență.
La fața locului s-au prezentat două autospeciale I.S.U. care au localizat și stins incendiul, precum și un echipaj al Ambulanței, care a preluat victima, aceasta fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență.
Barbatul are 66 de ani si este din Bacau.
Foto: Politia Locala Ploiesti

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677