Un elev al Școlii de Poliție din Câmpina, erou. A salvat doi polițiști și un jandarm dintr-o mașină care ardea

01 Oct 2020 08:57
Un elev al Școlii de Poliție din Câmpina, erou. A salvat doi polițiști și un jandarm dintr-o mașină care ardea
Poliția Argeș anunță că ieri seară, în jurul orei 22.30, o autospecială de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț, care se afla in serviciu de patrulare, într-o intersecție din Câmpulung, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 18 ani, care nu a acordat prioritate de trecere autospecialei care circula regulamentar, pe drum cu prioritate.
"În urma impactului, autospeciala a luat foc, iar cei doi polițiști și jandarmul din componența echipajului au rămas în interior. Salvarea acestora a venit de la a un elev al Școlii de Poliție Vasile Lascăr de la Câmpina care se afla în trecere și care, împreună cu un participant la trafic, a reușit sa îi extragă din mașină", arată sursa citată.
Ulterior, atât cei doi polițiști, jandarmul, precum și cei trei ocupanți ai autoturismului implicat în accident (tânără de 18 ani și doi băieți de 15, respectiv 16 ani) au fost transportați la spital, pentru efectuarea de investigații medicale suplimentare.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
foto ilustrativ https://argesulonline.ro/

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677